Industria transporturilor este un pilon fundamental al economiei mondiale, care oferă oportunități semnificative pentru antreprenori. Cu toate acestea, ea nu este lipsită de provocări care pot influența direct sensul și dezvoltarea afacerilor din acest domeniu.
Potrivit cercetării efectuate de Endava, există două bariere principale în această industrie: costurile ridicate și întârzierea transporturilor. Acestea pot pune presiune asupra antreprenorilor și pot afecta progresul afacerii.
În acest articol, vom explora patru dintre cele mai frecvente provocări cu care se confruntă antreprenorii din industria transporturilor și îți prezentăm soluțiile practice prin care se pot depăși.
1. Creșterea costurilor carburanților și plata taxelor de drum
O provocare majoră des întâlnită este reprezentată de creșterea costurilor. Prețul carburanților fluctuează frecvent, iar acest lucru poate afecta profitul companiei.
În plus, pentru transporturile internaționale, plata taxelor de drum este o altă preocupare majoră. Fiecare țară are propriul sistem de taxare, ceea ce poate deveni costisitor atât din punct de vedere financiar, cât și din punctul de vedere al timpului petrecut pentru gestionarea plăților sau pentru finalizarea procedurilor administrative.
Iată ce poți face în privința acestor două probleme:
1. Investește în vehicule mai eficiente din punctul de vedere al consumului de combustibil
Alege vehicule care au un consum redus de carburant, care funcționează cu energie electrică sau cu tehnologie hibridă.
2. Implementează un program de gestionare a combustibilului
Această soluție te poate ajuta să monitorizezi consumul de carburant și să identifici posibilele surse de economisire.
3. Optimizează-ți rutele
Planifică eficient traseele, astfel încât să eviți distanțele suplimentare, găsește cele mai scurte și eficiente rute și încearcă să efectuezi transporturi pentru mai mulți clienți din aceeași zonă sau de-a lungul aceleiași rute.
4. Implementează un sistem de plată pre-pay pentru plata taxelor de drum
5. Apelează la o soluție de finanțare
În situația în care te confrunți cu dificultăți financiare pentru plata taxelor sau alte nevoi urgente ale afacerii, poți apela la un credit de investiții. Dacă ești administratorul unui SRL, SA, II, IF, iar firma ta este în funcțiune și are cel puțin 12 luni de activitate, poți beneficia de o soluție de creditare de tip IFN (Instituție Financiară Nebancară), care îți aduce următoarele avantaje:
- Credit super flexibil până la 235.000 RON;
- Proces de aplicare 100% online;
- Consilier care să te ajute cu întreg procesul;
- Perioadă de rambursare de până la 24 de luni pentru capital de lucru și până la 48 de luni pentru investiții.
2. Întârzierea transporturilor din cauza timpilor de așteptare la vamă
Timpul petrecut așteptând în vamă poate fi un obstacol major, în cazul transportului internațional. Întârzierile pot duce la costuri suplimentare și la nemulțumirea clienților.
Câteva soluții sunt:
- Vămuirea la domiciliu – implică efectuarea procedurilor vamale la depozitul importatorului, eliminând timpul pierdut la birourile vamale. Există și stimulente pentru importator, precum amânarea plății TVA-ului în vamă, înregistrarea TVA-ului ca taxare inversă și utilizarea unei singure declarații vamale globale pentru plata tuturor taxelor, la fiecare 30 de zile.
- Vămuirea centralizată la nivel național – Operatorii Economici Autorizați (AEO) pot depune declarațiile vamale doar la biroul vamal din zona în care sunt înregistrați, indiferent de destinația mărfurilor în țară.
3. Concurența acerbă
Industria transporturilor poate fi extrem de competitivă, iar antreprenorii trebuie să se adapteze acestui mediu. Iată câteva soluții eficiente:
- Identifică un avantaj competitiv – oferă servicii personalizate, implementează tehnologii avansate sau procese de operare optimizate și asigură-te că ai o flotă de vehicule bine întreținută.
- Monitorizează tendințele din industrie pentru identificarea noilor oportunități.
- Dezvoltă relații solide cu clienții.
- Oferă servicii de calitate superioară.
4. Reglementări și conformitate
Antreprenorii din industria transporturilor se confruntă cu un cadru legal complex, în continuă schimbare, care necesită respectarea unor reguli și reglementări stricte.
Iată ce poți face pentru a depăși această provocare:
- Asigură-te că echipa ta este la curent cu legislația în vigoare.
- Investește în personal bine pregătit și în formare continuă.
- Menține un dialog cu autoritățile.
În concluzie, antreprenorii din industria transporturilor trebuie să se adapteze provocărilor și să identifice oportunitățile care apar. Implementează soluțiile celor patru probleme descrise mai sus și bucură-te de un avantaj competitiv.
Sursa foto: Freepik