VIDEO: Isărescu: „Numai unele impozite majorate duc la creșterea inflației”

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a vorbit despre situația economică a României, la prezentarea Raportului privind inflația.

„Sprijinim un program al guvernului de ajustare fiscală, ca să nu îi spun corecție, că sună mai grav. Pe ăsta îl sprijinim în totalitate.

Cum va ieși e atributul guvernului, el are politica fiscală, noi vom lucra cu ea. Personal, și colegii mei, și-au expus punctele de vedere legat de unele măsuri, uneori au fost taxați. Nu ne-am ferit să ne spunem punctele de vedere, dar nu vrem să creăm acum încă un tărăboi.

Nu avem în față decizii tehnice. S-a pronunțat Consiliul Fiscal pe diverse probleme fiscale, avem raport al Băncii Mondiale, avem discuții cu UE.

Decizia e politică, nu tehnică. Nu puteți să mă întrebați pe mine, sunt o instituție a statului cu mandat precis. Guvernul trebuie să facă ajustare și consolidare, dar să asigure și stabilitatea și coeziunea socială.

Fără stabilitate politică și coeziune socială nu putem avea stabilitate financiară. Decizia politică nu e ușoară, e treabă grea, eu am făcut reformă în 2000 și știu cum e.

Problema României e mult mai serioasă fiscal decât se discută pe bucățele, țara vrea servicii publice de calitate, autostrăzi, școli de calitate, spitale și sănătate, dacă le aduni ajungi la 40 – 50% din PIB.

Acum sunt mai mult de 40% și vrem să le acoperim cu 27% din venituri? Treabă grea. Nu putem face multe recomandări.

Discutăm cel mult de un pachet care să fie echilibrat, să ajute țara, să dea inflația în jos, să corecteze deficitele”, a declarat Isărescu.

Muraru Olga

Muraru Olga

Sunt Olga Muraru, am 40 de ani si profesez ca jurnalist economic. Am absolvit Facultatea de Economie si am lucrat in redactii importante, unde am scris articole, analize si interviuri legate de finante, piata muncii si politicile economice. Experienta mea include colaborari cu specialisti, participarea la conferinte si redactarea unor materiale care explica intr-un limbaj accesibil fenomenele economice complexe. Obiectivitatea, rigoarea si documentarea amanuntita sunt valorile care imi ghideaza activitatea.

In timpul liber, imi place sa citesc literatura economica internationala, sa urmaresc dezbateri pe teme de macroeconomie si sa calatoresc pentru a observa diferite modele de dezvoltare. Cred ca jurnalismul economic trebuie sa fie un pod intre cifre si oameni, ajutand publicul sa inteleaga impactul real al deciziilor financiare asupra vietii de zi cu zi.

Articole: 59