Dacă ai decis să instalezi parchet în camerele cu încălzire în pardoseală, vei beneficia de o combinație optimă între estetică și eficiență termică. Pentru a obține rezultate bune, însă, trebuie să alegi un parchet compatibil cu sistemul tău de încălzire în pardoseală. Îți arătăm în acest articol cum să evaluezi caracteristicile parchetului și cerințele sistemului de încălzire pentru a asigura o armonie perfectă între funcționalitate și design.
Tipuri de parchet compatibile cu încălzirea în pardoseală
În general, parchetul din lemn masiv, cel dublu sau triplu stratificat și parchetul laminat sunt considerate compatibile cu încălzirea în pardoseală atunci când sunt alese și instalate corespunzător.
- Parchetul din lemn masiv
Este o alegere clasică și durabilă pentru încălzirea pardoselii. Realizat dintr-un singur strat de lemn masiv, acest tip de parchet poate fi fixat prin intermediul cuielor, șuruburilor sau poate fi montat în sistem flotant. Pentru încălzirea în pardoseală sunt recomandate speciile cu densitate medie sau mare, precum stejarul sau fagul, deoarece acestea transmit eficient căldura și rezistă bine la schimbările de temperatură. Se remarcă prin durabilitate, însă presupune costuri ridicate de întreținere.
- Parchetul dublu sau triplu stratificat
Format din mai multe straturi de lemn comprimate împreună, dispune de un strat de protecție în partea superioară pentru a oferi rezistență sporită la uzură și umiditate. Parchetul dublu stratificat se evidențiază prin durabilitate, iar stratul inferior permite circulația aerului și a căldurii. Parchetul triplu stratificat, pe de altă parte, prezintă avantajul de a nu suferi deformări la schimbările dimensionale, asigurând o distribuție uniformă a căldurii.
- Parchetul laminat
Este fabricat dintr-un strat superior de hârtie laminată, un strat suport din fibre lemnoase cu densitate mare și un strat de melamină, pentru stabilitate și protecție împotriva umidității. Este o opțiune accesibilă, rezistentă la zgârieturi, ușor de instalat și curățat, iar varietatea de modele îl face potrivit pentru orice stil de amenajare interioară.
Înainte de a alege oricare dintre tipurile de parchet menționate, este esențial să ții cont de specificații, precum densitatea, grosimea, rezistența la umiditate, precum și de recomandările producătorului în privința compatibilității cu sistemul de încălzire în pardoseală.
De ce criterii să ții cont când alegi parchetul pentru încălzirea în pardoseală?
Redăm mai jos principalele criterii de selecție pentru alegerea parchetului potrivit.
- Sistemul de încălzire în pardoseală
Alegerea parchetului pentru încălzire în pardoseală depinde în mare parte de tipul sistemului de încălzire. În cazul încălzirii în pardoseală cu apă caldă, care poate genera fluctuații de temperatură și niveluri diferite de umiditate, este esențial ca parchetul să fie stabil dimensional și rezistent la schimbările de umiditate.
Pe de altă parte, parchetul compatibil cu încălzirea electrică în pardoseală trebuie să aibă o bună conductivitate termică și să reziste la temperaturi ridicate în mod constant. Este esențial să verifici specificațiile producătorului pentru a te asigura că parchetul ales este compatibil cu sistemul tău de încălzire în pardoseală.
- Aspectul parchetului
Parchetul trebuie să se potrivească cu restul designului interior al casei. Cel laminat oferă cea mai mare varietate de modele și un aspect care imită foarte bine opțiunile mai costisitoare de parchet din lemn masiv. Dacă vizezi un design elegant, poți alege un parchet laminat de 10 mm pentru pardoseli elegante, disponibil în nuanțe de alb antichizat, stejar, nuc american sau zadă. Pentru un interior modern, dalele laminate în nuanțe închise pot fi o opțiune potrivită. În schimb, dacă preferi un stil tradițional, parchetul în model Herringbone poate aduce un aer clasic și autentic în încăpere.
- Grosimea parchetului
Parchetul utilizat pentru încălzirea în pardoseală nu trebuie să fie prea gros, pentru a permite căldurii să se propage eficient. În același timp, trebuie să fie suficient de gros pentru a oferi o rezistență termică adecvată. Grosimea recomandată pentru încălzirea în pardoseală este de minimum 8 mm.
Alegerea corectă a unui parchet pentru încălzirea în pardoseală presupune o înțelegere detaliată a diferitelor tipuri de parchet și a criteriilor esențiale de selecție. Fiecare tip de parchet are propriile sale avantaje și dezavantaje, iar alegerea finală va depinde de nevoile specifice ale fiecărui spațiu.